...

...

03 decembrie 2009

Iosif_Romanov : viata si activitatea profesionala

Iosif Romanov, ortografiat şi Romano (nascut pe data de 17 iulie 1803, în satul Beneşti, pe atunci Bendorf (scaunul Nocrich) a fost un tipograf, librar şi editor român din Bucureşti din prima jumătate a secolului XIX.

În anul 1827, este menţionat pentru prima dată numele lui Iosif Romanov pe o carte, care-l recomanda ca librar în Bucureşti. Cartea se intitula Începutul obiceiului de a se întrebuinţa în zilele Sfintelor Paşti ouă roşii şi fusese scrisă de Constantin, preotul Patriarhiei Ţarigradului. Tradusă din limba greacă în româneşte de Alexandru Geanoglu Lesviodax, ea văzuse lumina tiparului în tipografia Mitropoliei.

Din tradiţia păstrată în familie, el s-ar fi născut la 17 iulie 1803, în Transilvania, la Bendorf, scaunul Nocrich, lângă Sibiu. Părinţii săi, Iosif şi Maria, erau români din ţinutul Târnavelor, cu ascendenţi, probabil, în rândul familiilor de negustori care activaseră în zona comercială a Sibiului. Iosif, ca şi fraţii săi mai mari, Ana şi Ioan, a învăţat carte la şcolile româneşti din Transilvania, care i-au imprimat conştiinţa latinităţii poporului român. La Sibiu, împreună cu un alt ardelean, Iosif Popovici, a cunoscut activitatea tipografică a saşilor, cu care va păstra strânse legături pe toată perioada activităţii de mai târziu. Casa de comerţ Constantin Hagi Pop ori altele similare ale grecilor, precum era aceea a lui Manicate Safranos sau Hagi Gheorghe Polizu, le-au înlesnit celor doi stabilirea în Ţara Româneasca şi începutul activităţii lor, acţiune pusă în legătură cu activitatea culturală desfaşurată de românii de o parte şi de alta a Carpaţilor în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Din documentele vremii precum Catagrafia supuşilor străini din anul 1841-Arhivele statului Bucureşti, fondul Agie, reiese că Iosif Romanov, librarul, venise în capitala Ţării Româneşti de la Sibiu şi că era supus cezaro-crăiesc, adică austriac, având actul de suditare 46, statut care conferea o serie de privilegii celor care se stabileau şi îşi desfăşurau comerţul în Principatele române.

În asociere sau tovărăşie, cum se mai spunea atunci, Iosif Romanov va înfiinţa prima Companie de carte românească cu sediul în Bucureşti care ulterior va avea reprezentanţi la Viena, Constantinopol şi Cairo. Cam în acelaşi timp, după ce tipărise la Sibiu Gramatica romanescă - 1828 -Ion Heliade Radulescu reuşea să cumpere tipografia privilegiată a doctorului Constantin Caracas, în care va tipări Curierul românesc începând cu anul 1829, precum şi o serie întreagă de traduceri din literatura universală, care asigurau culturii româneşti o largă deschidere spre Europa. Încă din primii ani de apariţie, gazeta lui Heliade îşi anunţa cititorii despre cărţile ce se află de vânzare la Iosif Romanov, librierul roman, iar în 1830, tipărindu-se la Craiova Dialoguri francezo-romaneşti ale profesorului Grigore Pleşoianu, se menţiona, pe prima pagină, că această carte se află de vânzare în Bucureşti la domnii librieri George Petrovici şi Iosif Romanov. Tot din paginile acestei cărţi cunoaştem numele prenumerantilor la cărţile tipărite de I.Heliade Radulescu, printre abonaţii din Bucureşti fiind menţionaţi şi Iosif Romanov şi Iosif Popovici, "vânzători de cărţi bisericeşti lângă Sfântul Gheorghe Nou".

Informaţia potrivit căreia sediul librăriei înfiinţate de cei doi se afla în apropiere de biserica Sfântul Gheorghe Nou este confirmată şi de alte izvoare. Astfel, în Catagrafia Statisticească a Poliţiei Bucureşti din anul 1831 se menţionează că Iosif Romanov era supus chesaro-craiesc şi că activa în culoarea de roşu a Capitalei, adică în centrul negustoresc din mahalaua Sfântul Gheorghe Nou, la numărul 419, având închiriată bolta răposatului doctor Panaiotache Ştefan, fostul medic al Şcolii de la Sfântul Sava, decedat în 1829 datorită ciumei care bântuise Bucureştiul. La rândul său Ion Heliade Radulescu, care îl încurajase în activitatea sa, propunându-i să înfiinţeze o asociaţie culturală de difuzare a cărţilor şi presei româneşti, avea să-şi amintească peste ani: "Nu trecu mult şi Iosif Romanov se stabilii într-o boltă în colţ la Sfântul Gheorghe, spre Bărăţia. Pe atunci ieşiră din tipografia sa Meditaţiunile lui Lamartine, Luarea Corintului, Corsarul, Lara, Logodnica d-Abydos, Bepo, Cerul şi Pământul de lord Byron."

Aşadar, librăria lui Iosif Romanov devenise un centru de desfacere a gazetelor şi cărţilor tipărite începând din 1829 de către Ion Heliade Rădulescu.

Strâns legată de carte şi implicit de actul educaţional, cultural, activitatea de librărie are ca scop circulaţia acesteia de la autor şi tipograf la cititor. Pe Iosif librarul îl aflăm în această perioadă implicat şi în procesul educaţional al noilor generaţii, întreţinând strânse relaţii cu profesori ca Ion Heliade Rădulescu, Simion Marcovici, Florian Aaron, Ioan Gherasim Gorjan, Nicolae Simonide, Grigore Plesoianu, Ioan Maiorescu, Dionisie Romano ş.a. Pentru contribuţia sa la înzestrarea bibliotecii Colegiului de la Sfântul Sava, Obşteasca Adunare a Ţării Româneşti poruncea ca "pe leatul 1834 să se achite domnului Iosif Romanov, pentru cărţile în limba românească suma de 1326,60 lei". Unele din aceste cărţi fuseseră oferite ca premii elevilor la finele anului şcolar. În anii următori, 1835-1838, după cum rezultă din Analele parlamentare vol.VII-VIII, numele său este menţionat din nou pentru plata cărţilor româneşti destinate elevilor, precum şi a abonamentelor la periodicele din Transilvania şi Moldova.

Pentru răspândirea cuvântului scris în limba română, dar, totodată, şi pentru cunoaşterea de cât mai mulţi cititori din toate provinciile istorice româneşti a cărţilor ce se tipăreau în acel timp, Iosif Cărturarul, editează şi primele cataloage de librărie. Cel dintâi a fost tipărit în anul 1833, urmat apoi de acela din 1836, intitulat "Katalog pentru toate cărţile ce se află în librăria D. D. Iosif Romanov şi compania, în Bucureşti la nr.419 Vapseaua Roşie, în uliţa Braşovenilor. În anul următor un nou catalog de cărţi ale acestui librar era tipărit la sfârşitul volumului Istoria Genovevei de Brabant, al cărei editor era. Au urmat apoi cataloagele din anii 1838, 1840 şi 1845. Cel mai complet şi mai bine sistematizat este catalogul din anul 1838. Acesta cuprindea două părţi, prima conţinând cărţile pentru sfintele biserici, iar cea de-a doua cărţile profane sau mireneşti. Prezentarea lor era făcută în ordine cronologică şi alfabetică, indicându-se numele autorilor. Folosirea cataloagelor de librărie, care constituiau adevărate cărţi de vizită pentru Iosif Romanov şi compania sa, îl recomandau ca staroste al librarilor, cu o bogată activitate într-o perioadă când cartea îşi făcea cu greu drumul de la autor la cititor. Cunoaşterea prin intermediul acestor cataloage ale cărţilor şi autorilor lor pe întreg spaţiul locuit de români reprezintă totodată mărturia unităţii culturale a românilor de atunci, după cum aprecia, renumitul autor al Bibliografiei literare române, Nicolae Georgescu-Tistu, în anul 1932.

Rigorile cenzurii, drumurile lungi şi anevoioase, nu lipsite de riscuri, preţul ridicat al cărţilor pentru cei cu venituri modeste, nu au putut împiedica totuşi circuitul valorilor culturale şi spirituale. Erau situaţii în care locuitorii unui întreg sat cumpărau cărţi, în special religioase, pe care le dădeau în păstrare preotului, spre folosul lor şi al generaţiilor următoare. Tot atunci se utiliza sistemul listelor de "prenumeranţi", pe care Iosif Romanov le adăuga la fiecare carte ce se tipărea pentru a se cunoaşte în rândul obştei toţi aceia care au contribuit la realizarea ei. Aparţinând unor categorii sociale diferite, prenumeranţii realizau, prin gestul lor, un act de solidaritate culturală.

Un aspect semnificativ din activitatea librarului o constituie relaţiile sale cu cărturarii români din Transilvania. Fiind născut în Transilvania, el a fost strâns legat de oamenii şi locurile de acolo. Trecerea munţilor spre Sibiu şi Braşov era înlesnită de faptul că era subiect (supus) austriac, având paşaportul eliberat de Consulatul austriac din Bucureşti. Nu numai drumurile sale în Ardeal, dar şi călătoriile în Ţara Românească ale unor intelectuali transilvăneni ca Timotei Cipariu şi George Bariţ în deceniile al patrulea şi al cincilea din secolul trecut au contribuit la strângerea acestor relaţii. Datorită legăturilor pe care şi le crease, Compania de carte româneasca a lui Iosif Romanov ajunsese sa fie cunoscută şi apreciată, ea realizând un adevărat circuit al valorilor spirituale româneşti între cele trei provincii istorice Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Totodată, ea a constituit o poartă de pătrundere în Ţările Române a culturii occidentale cât şi a celei orientale. Este cunoscut faptul că realizarea faimoasei biblioteci a lui Timotei Cipariu, profesor la Blaj, s-a făcut şi cu contribuţia lui Iosif Romanov fapt ce rezulta din corespondenţa acestora aflată , in prezent , la Arhivele Statului Filiala Cluj ,precum şi din lucrarea lui Jako Zsigmond intitulată „Philobiblon transilvan ”.

George Nicolau, asociatul lui Romanov, realiza circulaţia cărţii spre Sibiu, Braşov şi Viena, iar Simion Petrovici era reprezentantul companiei la Constantinopol, iar mai târziu la Cairo. Prin intermediul celui din urmă erau aduse la Blaj lui Cipariu cele mai valoroase şi rare cărţi ale lumii orientale. "Cinstite domnule Petrovici-scria Timotei Cipariu- mă simt dator a vă mulţumi... pentru catalogul ce aţi binevoit a-mi trimite prin prietenul nostru Iosif Romanov".

În vara anului 1836 George Bariţiu şi Timotei Cipariu soseau în Bucureşi pentru a contacta pe cei mai de seamă reprezentanţi ai mişcării culturale din Ţara Românească, în frunte cu Ion Heliade-Radulescu şi Ioan Câmpineanu. Cu acest prilej -după cum o atestă notele lor de călătorie- ei îl vizitează şi pe Iosif Romanov. De asemenea corespondenţa celor doi fruntaşi transilvăneni evidenţiază o strânsă colaborare cu librarul din Bucureşti. Periodice ca " Organul luminarii", editat de Cipariu la Blaj, "Foaia Duminecii", "Gazeta de Transilvania " şi "Foaia pentru minte, inimă şi literatură" scoase de George Bariţ, la Braşov, erau răspândite la sud de Carpaţi prin difuzorii Companiei Romanov. Din cercetarea presei romaneşti de până la 1848, rezultă că Iosif Romanov a fost nu numai principalul difuzor şi corespondent al gazetelor din Transilvania, dar şi al celor din Ţara Românească şi Moldova. Astfel, ziare din Ţara Românească precum "Curierul românesc", "Curierul de ambe sexe " ale lui Heliade Radulescu, "Gazeta Teatrului Naţional", "Universul " lui Iosif Genilie, sau cele din Moldova ca "Icoana lumii", "Albina românească", a lui Gheorghe Asachi, "Dacia literară" a lui Mihail Kogalniceanu, erau difuzate tot de librarul bucureştean.

Pe lângă activitatea de librărie Iosif Romanov s-a făcut remarcat şi ca editor. Pentru perioada anterioară anului 1848, dintre cărţile pe care le-a editat pot fi amintite "Fabulele" lui Dimitrie Ţichindeal, "Pildelele lui Esop " şi "Genoveve de Brabant". Acestora li se adaugă cărţile religioase pe care le-a tipărit la Sibiu în tipografia lui George de Klosius pe cheltuiala sa, ca "Alfavita sufletească", "Cazania", diverse "Ceasloave", precum şi altele scoase la Braşov în tipografia lui Iohann Gott. {Fragment din articolul cu acelaşi titlu semnat de Cristian Romano în ANUARUL ARHIVELOR BUCURESTI NR.1/1996 pag.32-42 ).

Primele Ziare ... in Bucurestiul anilor 1820 - 1830

Nota Istorica: Primele Ziare

Curierul Românesc a apărut la Bucureşti la 8/20 aprilie 1829, sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu. Este prima gazetă românească cu periodicitate constantă şi cu apariţie îndelungată, gazetă care pune bazele presei româneşti. Cu unele întreruperi, ziarul a apărut până la data de 12 decembrie 1859,fiind difuzat în special prin librarul Iosif Romanov . Revista a apărut cu sprijinul lui Dinicu Golescu, comandantul armatelor ruseşti, care a obţinut aprobarea apariţiei gazetei. Iniţial, gazeta trebuia să poarte numele de Curierul Bucureştilor.

Sursa : http://theophylepoliteia ;

Zile de nastere...

1948 - Dan Drosu Şaguna, fost preşedinte al Curţii de Conturi a României ( n. 1948, comuna Pantelimon, jud. Constanta )
1867 - Dimitrie Gerota, medic român (d. 1939)
1815 - Liviu Baras, doctor, unul dintre organizatorii medicinii românesti; alaturi de Carol Davila au întemeiat primul spital pentru copii din Bucuresti;
1810 - August Treboniu Laurian, om de cultură marcant al secolului al XIX-lea, istoric şi om politic, participant la revolutia de la 1848. A intemeiat impreuna cu Balcescu revista “Magazin istoric pentru Dacia” (d. 25.02.1881)
1803 - Iosif Romanov, librar, editor, tipograf din Bucureşti

sursa: istoriculzilei;

29 noiembrie 2009

Publicari prin tipografia Iosif Romanov

Gradina Maicii Domnului Parintele Petroniu Tanase Parinte Dionisie schitul Prodromul schit Lacul Lacu Vigla marea lavra document Atos istoric documente istorice manuscris manuscrise manuscrisuri staret stareti calugar calugari pacat pacatos pacatoasa film filmul documentarului. Muntele Athos (în greaca modernă Άγιοv Όρος - Sfântul Munte) este un munte (2.033 m) şi o peninsulă (cu lungimea de 60 km şi o lăţime ce variază între 8 şi 12 km, aria totală fiind de 360 km pătraţi) în nordul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Centrală, unde îşi au locul 20 de mănăstiri, 12 schituri şi o mulţime de chilii călugăreşti ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1500 de monahi ortodocşi. Regiunea este autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala la Karyes (Καρυες). România Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul (în greceşte Prodromu) aparţine Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre. Este situat între Kavsokalyvia şi Marea Lavră, pe un deal stâncos, la mică altitudine. În 1857 a fost cumpărat de către 2 călugări români, cu numele monahal Nectarie şi Nifon, după care a fost amenajat şi recunoscut drept schit. Azi, este locuit de 25 de călugări de origine română şi urmează principiul cenobitic al vieţii monastice ortodoxe. O altă aşezare monastică românească este Schitul Sfântul Dumitru Valahu (zis şi Schitul Lacu) situat la o jumătate de oră distanţă de mers pe jos de la Mănăstirea Sfântul Pavel, de care aparţine. Este construit la o altitudine de 280 m, între Marfonu şi Antiathon. A fost fondat în secolul X de călugări din Moldova. Astăzi este format din 8 chilii şi este locuit de 39 de călugări români. Proschinatarul Sfântul Munte al Atonului, scris de ieromonahul Serafim şi tipărit la Bucureşti în 1856, în tipografia lui Iosif Romanov, cunoscut ca Iosif Românul, iar prin bogăţia de informaţii şi gravuri, constituie o adevărată carte de referinţă privind istoricul sfintelor lăcaşuri, totodată şi o dovadă a enormei contribuţii româneşti la realizarea centrului de spiritualitate ortodoxă de la Muntele Athos.



Surse : filmeortodoxe ;